Transfer de senzație pentru un internațional român! Trebuie să-l înlocuiască pe cel mai bun fotbalist al campionatului. Oferta: 4 milioane de euro

Redactor:
Dan Mirea
Transfer de senzație pentru un internațional român! Trebuie să-l înlocuiască pe cel mai bun fotbalist al campionatului. Oferta: 4 milioane de euro
  • Publicat:
  • Actualizat:

Eric Bicfalvi (31 de ani) e aproape de cel mai important transfer al carierei. Presa din Rusia anunță că mijlocașul român este pe lista celor de la Lokomotiv Moscova, care sunt gata să ofere o sumă consistentă, 4 milioane de euro.

Bicfalvi evoluează în prezent pentru Ural, locul 9 în prima ligă din Rusia, dar prestațiile foarte bune l-au adus în prim planul echipelor mari din zonă. Fostul mijlocaș al FCSB-ului și al lui Dinamo este titular cert la actuala sa formație, pentru care a prins în acest sezon 18 meciuri, a marcat 4 goluri și a oferit un asist. Astfel, a atras atenția lui Lokomotiv.

Potrivit sports.ru, Eric Bicfalvi este considerat înlocuitorul perfect pentru Manuel Fernandes (33 de ani), al cărui contract expiră în vară. Din câte se pare cele două părți nu au ajuns la un numitor comun asupra prelungirii înțelegerii.

  • Fernendes a trecut în cariera sa pe la echipe importante, precum Benfica, Everton, Velencia sau Beșiktaș, trecându-și în C.V. 8 trofee. În sezonul trecut a fost desemnat cel mai bun fotbalist din campionatul Rusiei

Românul evoluează pentru Ural din ianuarie 2017. A fost luat liber de contract, dar s-a dovedit un transfer foarte reușit. În cei 2 ani a prins 56 de meciuri, a marcat 16 goluri și a oferit 4 pase decisive.

Bicfalvi a mai evoluat în cariera sa la Jiul Petroșani, FCSB, Goria Buzău, Volyn Lutsk, Liaoning FC, Dinamo București și Tom Tomsk. La nivelul primei reprezentative are 6 meciuri.

Transfermarkt îl cotează la 3 milioane de euro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală

Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×